proiectul 667

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Poate nu acum, dar mai târziu mai mult ca sigur. Și să vina ziua aia odată... Deși nu sunt sigur că va fi bine. Nu mă întreba, te rog. E doar o teamă de căcat, ca și celelalte. Nu ți-am spus, dar am visat despre asta acum ceva vreme. Ne plăcea să urcăm pe munte. Și ar fi fost bine dacă povestea nu se întindea. Avea iz de telenovelă, eu în postura de cel mult personaj negativ; prefer episodic totuși. Îți poți da seama cum s-a terminat, având în vedere că visul se năștea din acea teamă. Săptămâna trecută n-am mai ezitat, ți-am spus. Da, așa e... * Despre tine vreau să scriu de multă vreme. Din păcate, m-am oprit tot timpul înainte să termin primul rând. Nu e ușor, știu. Oricum, trebuia să se termine. Nu regret nicio clipă, doar reprezintă cheia prezentului. Nu m-ai lăsat să știu ce se întâmplă cu tine, nu m-ai lăsat. Au fost momente în care mi-a fost dor de ce a fost atunci. Te-ai înșelat, însă. În Bărăgan soarele e mai puternic ca aici. * Mă bucur că ești f

Inițial vream să postez asta mult mai târziu, în toamnă. Este ultima mea suflare legată de poveste, deocamdată. Am epuizat-o momentan, simt că scriu în plus. Și totuși, mai e ceva... o ultimă teamă. Dar vezi tu, cartea mea are happy-end. Am zâmbit mai devreme, mi-ai dat de înțeles că vom vorbi la fel și peste ceva timp. Desigur, nu vorbeai despre acel viitor, era însă viitor: Je suis la fille derrière l'écran, la fille de la vidéo. Aș fi vrut sa spun că nu există loc pentru rău, dar este. Teama, nerăbdarea, paranoia... toate se înghesuie în cei 2000 km. Ai dreptate, au loc din cauza noastră: complicăm totul. Uneori tind să mă uit în spatele cortinei, deși ce văd acolo pare uneori SF, având în vedere că sunt scepto-paranoic. Iar acum mă îndoiesc de faptul că e nevoie de ele. S-au schimbat multe față de atunci . Am pierdut controlul când nu a trebuit, deși nu puteam face mai mult. Da, a treia oară e cu noroc. Curiozitatea încă mă omoară, ce va fi? Dar își au rostul întrebările? Noi v

And what if is not like that? There are things which i decide. Ye, i'm upset, but everything will be ok, right? * Mi-a luat mult să-mi dau seama că nu București este problema, ci totul cade pe umerii mei. Eu îmi fac călătoriile grele și deprimante. Eu și cu dependența mea. Singurătatea și abandonarea mă omoară. Și asta chiar dacă acolo se află cineva, poate să fie orcine și orice. Tot timpul am un motiv pentru care să mi se facă dor de ceva anume sau să devin paranoic, and so on. Urăsc să îmi doresc să mă întorc acasă... sau să mă întristez din cauză că ziua se termină. Iar implicarea e și mai de rahat. Și... probabil dacă mă voi muta singur într-alt oraș, nu aș rezista mai mult de câteva luni. Mă întreb cum va fi la facultate. Iar ”golul” nu-mi place decât atunci când nu este. Cred că sunt dependent de dânsa, persoana care călătorește cu mine. Fără nerăbdare, fără singurătate, fără paranoia, fără deprimare, fără dor aiurea... perfect. Îmi doresc doar să nu îmi pun speranța aiurea

30 iunie Azi dimineata m-am simtit aiurea. Toata noaptea a fost aiurea, de fapt. Iar am vorbit prostii. Iar am fost, probabil, stresat de prima impresie. Dar nu era prima, ce naiba? Probabil era vorba de altceva... Sunt stresante noptile albe fara motiv. Exclud insomniile. Am baut a doua oara in viata cafea fara sa zic ”ce naspa e”. 2 iulie A fost diferit fata de alte dati. M-am linstit, nu a fost nimic, doar in capul meu. * Imi plac intrebarile, nu si raspunsurile, doar uneori. Si subtilitatile, dar nu atunci cand sunt foarte subtile. Scriu pe zgomot de intercity. Unui detectiv ii trebuiesc suficiente probe ca sa aresteze un suspect.