Combinări de „mine” luate câte 2011

De fapt, ție ți-e frică de viitor. Ți-e frică de faptul că la un moment dat s-ar putea să ajungi să fii ca restul. Să te plafonezi. Nu există nimic să te diferențieze de ei. Și pe bună dreptate: la urma urmei, de ce ai fi tu cel special? Sau, mai bine zis, de ce ai fi tu mai special decât ei? Știi cam pe unde au ajuns, și cum am mai spus, te înspăimântă faptul că simți că te îndrepți și tu spre acea groapă. Fie că vrei, fie că nu. Toți vor să schimbe lumea la vârsta ta, nu? De aceea, văd că tu nu faci nimic. Spui des că pierzi timpul aiurea, îmi povestești despre mii și mii de idealuri ale tale, dar... Nu faci nimic. Renunți așa ușor? Nu faci nimic pentru că poate vei eșua. Consideri că este un mecanism de apărare. Că de, de ce să te chinui să faci ceva și să fii fericit? Viitorul tot viitor rămâne, crezi. Dar te îndrepți singur spre acel viitor!  Dacă vrei să-l eviți, evită-l! Pentru că, dragule, uiți un lucru esențial: viitorul nu este scris nicăieri. Apoi, te consideri un fel de Dumnezeu și spui că poți anticipa ceea ce urmează să ți se întâmple. Statistic vorbind. Găsești cea mai pesimistă posibilitate și nu faci nimic să o îndrepți. Spui „normal”, cică acolo ajungi oricum. Dar hai să-ți spun drept: singur te duci spre acea posibilitate. Faci în așa fel încât să ajungi acolo; orgoliul tău e singurul care iese învingător... Poate dacă ai lupta... Unde ți-este ambiția? Scrii pe bloguri că tu vrei să fii altfel. Că TU vei schimba lumea. Puiule, ce faci în privința asta? Vrei să-ți și dovedesc? Mai ții minte acum un an când spuneai că distanța dintre tine și Neverland te omoară, dar că tu faci tot posibilul să reziști? Ai făcut asta? Voiai să te omoare distanța. Și ai mers pe drumul „bun”, iar acum urli în stânga și în dreapta că ai nimerit-o și pe asta. Hmm, mă bucur că îmi dai dreptate. Dar hai să trecem peste ce a fost anul trecut, lucrurile stau altfel. Și mai e și fata asta... Ți-e frică să nu o împingi, cu toate că abia o cunoști. Ți-e frică de refuz, de fapt. Ca și cum ai avea ce pierde în momentul ăsta. Nici măcar nu ai ce să strici! Știi doar că nu e nimic de pierdut. Nu o ai, și în cel mai rău caz, nu o vei avea nici atunci. Sau... tu aștepți momentul în care va fi prea târziu? Te îngropi în gândurile tale și te întrebi dacă ori îi ești tu prea antipatic de nu face nici ea nimic, ori e mai timidă decât credeai. Da, bineînțeles, ai mai găsit una pe care nu o poți citi. Tu citești oameni! Am uitat că vorbesc cu Dumnezeu. Să-mi spui dacă preferi Allah. Sau poate Iisus, Mohammed, Buddha? Revenind la tipă, ar trebui să faci ceva! În primul rând cu tine. Unde sunt principiile tale?! Dacă simți că într-adevăr nu merge, las-o baltă. Tu meriți ceva bun. Și, sincer îți spun, de când exist (și slavă cerului că am 18 ani în spate) am văzut cum te bagi permanent în căcaturi. Fără motiv. Dar e bine că ți-ai dat și tu seama.

Dar auzi, zi-mi și mie, ce s-a întâmplat azi? Niciodată nu reușești! Atât de important te consideri încât crezi că s-ar fi putut uita așa la tine? Cum? Ești sigur? Și ce? Poate se uita altundeva. Sau cu alt scop. TU ești ăla care trebuie să facă pasul și TU ești cel care nu are nimic de pierdut. Dacă iese nașpa ce? Oricum peste un an nici nu își va mai aduce aminte cine erai. Vă veți întâlni pe stradă și se va întreba de ce îi pari cunoscut. Atât, dragule. Nu, nici eu știu ce se va întâmpla de acum înainte, dar cred ca dacă va citi asta, va fi ...ciudat. Eu, unul, m-aș speria. Și nu, nu se va face primăvară cu un articol...