Grey Sky
Mă simt la pământ și nu cred că sunt în stare să fac asta . Parcă sunt cumva în plus, sau am impresia că încurc. Am impresia că rănesc sau voi răni. Știi, nu vreau să fiu în plus nicăieri! Am învățat cum sunt oamenii, îi cunosc foarte bine și uneori cred că în lume ar fi pace dacă eu doar mi-aș vedea de treaba mea. Mintea mea trăiește fără anestezie întoarcerea instinctelor mele primare și a gândirii mele egoiste și înguste. Totul începe să se învârtă în jurul unor limite morale impuse de un fel de posesivitate absurdă. E posesivitatea care mă face să mă simt un monstru. Și nu sunt capabil să mă lupt cu ea. Nu mă simt în stare, pur și simplu. Ai habar cât de tare mă irită asta? Normal că vreau să fug de războiul pe care știu că oricum l-aș pierde și să îi salvez pe toți de mine. Cine știe când voi deveni un fel de Hulk al personalității și voi începe să distrug tot ce se află în jurul meu? ...și asta doar pentru că îmi scap de sub control. Nici măcar nu știu de la ce a pornit totul!