proiectul 667

Am fost în vizită pe Marte... Tot acest timp m-am plimbat prin tot felul de povești, fulgere, păduri cu fauni, stări, vise, țări pe care le numeam Neverland sau Alaska. Unele au fost mituri și fantezii puerile, altele pilde exagerate sau poate doar ce am trăit eu. Și în tot acest timp m-am supus unor războaie ce, în cele din urmă, m-au format și am devenit eu. Până și astăzi am dat un război lung; m-am oprit atunci când am realizat ce se întâmplă. Și ieri m-am luptat și mâine voi face la fel, căci mă voi speria și mă lovi de alți pereți inexistenți. Poate nu voi scăpa de războaie vreodată și uite, asta nu-mi place! Încă nu m-am decis care e scopul vieții, ce trebuie făcut și celelalte lucruri, dar tot cred că lumea este sau trebuie să fie a mea. Fără a ști ce presupune asta, gândesc că mintea mea ar trebui să mute munți pe-aici și să construiască. Dar luptele mă obosesc și vreau să trăiesc în starea asta linștită de acum. Cotrobăind prin sertarul cu amintiri , realizez că acest deja-

Aș vrea să nu mă îndepărtez vreodată de mine. Cu toate că de multe ori sunt un prost; zic, fac, gândesc multele zburătoare ce-mi trec prin minte. Chiar îmi doresc să mă întorc pe pământul meu, pe o Terra frumoasă, acolo unde zace cel Cumpătat. * Eu mă blochez des în puncte istorice și aceleași intersecții idioate care mă fac irascibil. Urăsc repetiția și urăsc neputința. Și oamenii... Nu, pe ei nu îi urăsc. Oamenii ăștia care sunt atât de egoiști și răsfățați fără să-și dea seama! Urât egocentrici. Spre exemplu, au impresia că ajutând alți oameni sunt altruiști! Pff, și amuzanți! Ce mă fac eu cu ei? Nu pot să-i las așa de izbeliște, nu pe toți și nu tot timpul. Nu mă lasă inima! Dar eu nu sunt Dumnezeul lor... E arogant să mă bag peste alții, peste viața lor? Poate îndrăznesc să îi cutremur. Chiar și asa, nu vezi cât de derutați sunt!? Dar așa e, viața lor e viața lor, iar schimbând o cărămidă... Altă tencuială, vopsea, meșteșuguri. Riscant. Să fie sănătos să-i las așa? Viața lor e