Povestea Refugiului (din Mijlocul Iernii)
sau LOCUL UITAT MAI MULT DE MINE DECÂT DE LUME Parcă orice aș face, dau voie timpului să treacă și de fiecare dată când îmi promit să mă întorc acasă mai repede, ajung tot după apusul soarelui. Iar acum, de când cu iarna, e și mai dificil. Culmea, frigul ar trebui să mă motiveze în plus, așa-i? Nu se întâmplă... Măcar cerul e senin, nu a mai nins de două zile. Cum privesc în sus, mă decid să mai stau puțin afară. Chiar că nu am mai văzut stelele așa de ceva vreme. Mă îndrept spre bușteanul din fața casei, apoi mă așez, înjurând printre dinți imediat ce mi-am simțit pantalonii reci atingându-se de piele. A trecut repede senzația, iar acum privesc iarăși înspre cer. Ce lume mare... Nu cred că mi-ar ajunge două vieți să număr toate stelele. Ce infinitate... Norocul nostru este că nu avem posibilitatea să fugim către ele. Cine s-ar putea decide încotro ? Frigul îmi aduce mintea înapoi. Mă dezmeticesc repede și fug către casă, până ca înghețul să ajungă să mă țină locului. In